Chimcomplex a premiat elita școlii de chimie românești la Olimpiada Naționalã de Chimie

SC Chimcomplex SA Borzești a premiat vineri elita școlii de chimie românești la ediția a 50-a a Olimpiadei Naționale de Chimie care a avut loc în acest an la Bacãu. La festivitãți au fost prezenți 400 de finaliști din întreaga țarã și peste 100 de profesori.

Chimcomplex a oferit Bursa Compania Nationala de Chimie

Chimcomplex a oferit Bursa Compania Nationala de Chimie

Premiile pentru trei dintre olimpicii care s-au clasat pe locul I – Iliescu M. Andrei  (Liceul Internațional de Informaticã București),  Neagoe Dan Mircea (Colegiul Mircea Cel Bãtrân din Constanța) și Stan Teodora  (Liceul Internațional de Informaticã București) au constat în sume de bani și diplome și au fost înmânate chiar de cãtre directorul general al societãții, Dumitru Coman.

Marele premiu oferit de compania din Onești a fost adjudecat de cãtre Miruna Belciu, elevã a Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacãu. Ea a primit Bursa “Compania Naționalã de Chimie” (CNC) dupãnumele atribuit proiectului omonim care va însemna preluarea de cãtre Chimcomplex a SC Olchim SA și crearea unui pol industrial puternic în domeniul chimiei.
Un premiu financiar de sprijin a primit din partea Chimcomplex elevul Sajgo Norbert din Cluj.

„A fost o onoare și pentru noi ca în aceastã perioadã sã fim alãturi de viitorul de elitã al chimiei românești aflat în aceastã salã. Școala noastrã are chimiști de geniu iar rezultatele Lotului Olimpic al României la competițiile internaționale, de unde ne întoarcem mereu cu medalii de aur, o dovedesc cu prisosințã”, a declarat la festivitãți directorul general al Chimcomplex, Dumitru Coman.

Elevii au vizitat în cursul aceleiași zile sediul Chimcomplex unde au putut vedea o instalatie de electrolizã cu membranã schimbãtoare de ioni de generatia a V-a, cea mai modernã existentã în România și alte instalații de ultimã generație.

De-a lungul timpului, Chimcomplex a susținut procesul de formare a viitorilor specialisti, oferind conditii de practicã si organizând internship-uri pentru numerosi elevi de la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Onesti, studenti de la Universitatea Tehnicã Gheorghe Asachi din Iasi precum si de la Universitatea Politehnicã Bucuresti.

Perspectivele unei cariere în chimie vor crește în momentul în care Oltchim se va alãtura Chimcomplex înființând astfel Compania Naționalã de Chimie.

„Cred cã România meritã sã aibã o companie puternicã în Europa, mãcar în planul industriei chimice. Noi, românii, avem școli de chimie, universitãți de renume și cercetãtori dedicați. Apoi, țara are resurse minerale care, decât sã urmeze calea exportului, mai bine sã fie procesate prin chimizare în tarã. Astfel, se asigurã locuri de muncã, taxe pentru stat și o perspectivã mai bunã pentru întreaga economie a României”, a afirmat dr. ing. Virgiliu Bãncilã, președintele executiv al Grupului SCR.