SC Chimcomplex SA Borzesti anunta ca are pregatite doua pachete investitionale postprivatizare in cazul preluarii Oltchim si isi dezvaluie intentiile referitoare la viitorul salariatilor care lucreaza la combinatul din Ramnicu Valcea.
Un prim pachet investitional pregatit de Chimcomplex vizeaza finantarea celor 22 de obiective identificate in urma auditului la Oltchim. Scopul: reechilibrarea combinatului si pozitionarea acestuia pe un profit real.
“Estimarea noastra este ca, in 6 luni de la preluare, odata cu finalizarea masurilor de investii din primul pachet investitional, Oltchim va reintra pe o pozitie de echilibru, devenind bancabil”, a afirmat presedintele Consiliului de Administratie al Chimcomplex, Virgiliu Bancila.
Dupa acest moment, se va lansa cel de-al doile pachet investitional, care atinge in proiectiile Chimcomplex suma de peste 275 milioane de Euro.
“Aceste investitii se refera la construirea unor noi instalatii de etilenoxid, metanol, apa oxigenata sau la repornirea fluxului PVC, investitii care vor aduce multe schimbari pozitive in functionarea Oltchim si in relatia acestuia cu mediul inconjurator”, arata Virgiliu Bancila.
De asemenea, Presedintele CA al Chimcomplex SA a dat asigurari ca salariații Oltchim de la Ramnicu Valcea vor fi preluati integral iar salariile acestora vor fi preluate si mentinute.
“Nu vom reduce niciun salariu, dimpotriva, ne dorim sa crestem salariile tuturor celor care doresc sa se implice activ in restructurarea companiei. Vreau sa asigur salariatii Oltchim de faptul ca, asa cum s-a intamplat si in 2003, la privatizarea Chimcomplex, asa vom face si la Oltchim, in sensul ca vom sti sa asiguram cu succes tranzitia de la sistemul de stat la cel privat”, a subliniat Virgiliu Bancila.
Chimcomplex a anuntat ca va depune o oferta de preluare a activelor viabile ale combinatului Oltchim, urmand sa creeze impreuna cu acesta Compania Romana de Chimie.
“Eu sunt optimist si cred in bunele intentii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari si ale creditorilor Oltchim fata de viitorul acestui Combinat, al industriei chimice romanesti, al oamenilor din Ramnicu Valcea. Oferta pe care o vom depune este una corecta, sustenabila, iar faptul ca avem resursele umane, know-how-ul si resursele financiare ar trebui sa fie hotarator in luarea unei decizii, astfel incat Oltchim impreuna cu Chimcomplex sa redevina acel etalon al industriei chimice romanesti”, a mai spus Virgiliu Bancila.