Grupul Serviciile Comerciale Romane (S.C.R.), cel mai puternic grup industrial cu capital autohton din Romania, a facut demersuri pentru a sprijini unitati spitalicesti din 7 județe in care Grupul detine fabrici.
Au fost contactate spitale din Iasi, Piatra Neamt, Onesti, Buzău, Ploiești, Caransebes, Cluj Napoca si Dej, ofertele de sponsorizare fiind deosebit de apreciate de conducerile unitatilor medicale, entuziasmate de faptul ca societatea civilă vine in ajutorul lor.
„Am luat act cu îngrijorare de consecințele deosebit de grave generate la nivel național de criza dezinfectanților si de faptul că Ministerul Sănătății a anunțat că mai multe unități spitalicești din ţară efectuează exclusiv intervenţii chirurgicale în regim de urgenţă.
Pe această cale, Grupul Serviciile Comerciale Române (S.C.R.), își exprimă disponibilitatea de a sponsoriza achiziția în regim de urgență a produselor biocide necesare unității spitalicești pe care o conduceți, în măsura în care vă confruntați cu o asemenea criză.
S.C.R. Grup își exprimă astfel solidaritatea atât cu cadrele medicale puse în imposibilitatea de a-și exercita profesia în bune condiții, cât și cu pacienții care au nevoie de o intervenție chirurgicală fără riscuri postoperatorii.
Grupul Serviciile Comerciale Romane face astfel un pas important, speram noi, și cu putere de exemplu pentru alte companii, pentru atenuarea consecințelor acestei crize, până când Ministerul Sănătății va organiza licitația pentru desemnarea furnizorilor acreditați si va rezolva acesta criza”, se arata in adresa trimisa spitalelor de societatile comerciale membre ale S.C.R Grup: